close
Moş Crăciun vine-n pădure

Moş Crăciun vine-n pădure

După ce-a cutreierat
Lumea toată-n lung şi-n lat
Ca să ducă la copii
Sacul lui cu bucurii,
Moş Crăciun stă şi oftează.
Şi din cer, uşor, pe-o rază,
În pădure el coboară
Fără reni şi sănioară.
Licurici cu felinare
Bat în scorburi, la intrare
Animalele să vină
În poiană, la lumină.
Odihnindu-se pe-o cioată
Moş Crăciun le-adună gloată.
Sprijinindu-se-n toiag
Le zâmbeşte-atunci cu drag.
Şi din sac el scoate-ndată
Acadele, ciocolată,
Turtă dulce inimioară
Cu şerbet şi scorţişoară,
Mere coapte, fel de fel,
Învelite-n caramel,
Şi împarte cu răbdare
Daruri pentru fiecare!
Bucuria să se vadă,
Sufl-argint peste zăpadă!
Şi-mpreună-n noaptea sfântă,
Pruncului Isus îi cântă!
Moş Crăciun nu mai oftează!
Luna îi trimite-o rază,
Gerul peste tot se-ntinde
Până-n cer se-aud colinde!

Tincuta Horonceanu Bernevic

Tags : craciunMoş Crăciun vine-n pădure
Craciun

The author Craciun

Leave a Response